5 destinații delicioase din toată lumea

Anthony Bourdain, celebrul bucătar care a scris „Kitchen Confidential”, este unul din idolii mei. Am învățat atât de multe lucruri despre mâncare din cărțile și emisiunile lui Bourdain, cum nu am învățat de la altcineva. De exemplu, îi voi urma întotdeauna sfatul și voi mânca homari sau creveți mai degrabă de la o tonetă de pe malul oceanului, indiferent cât ar fi modestă, decât dintr-un restaurant fițos din New York (sau București, dacă vrei tu). Explicația e aceea că foarte puțini bucătari știu (sau le pasă) cum se păstrează proaspete fructele de mare.

Dar cel mai mult am învățat de la Bourdain că, atunci când călătorești, musai trebuie să experimentezi bucătăria locală. Am călătorit în peste 40 de țări și mi-am făcut și un top personal al celor mai deliciose destinații din această lume. Culmea e că atunci când le-am confruntat cu alte surse de pe site-uri internaționale, topul meu nu diferă foarte mult de al celorlalți. Semn că am învățat ceva de la maestrul bucătar care a murit atât de tragic în 2018.

Dar să le iau pe rând.

Locul 5. Sri Lanka

Dacă nu ar fi avut loc atentatele de Paște, Sri Lanka s-ar fi transformat într-o rachetă în ceea ce privește numărul turiștilor. Lonely Planet o desemnase țara anul în 2019, iar National Geographic Travel a inclus-o în 2018 în topul celor mai cool destinații. Anul trecut, 2,3 milioane de turiști din toată lumea au fost în Sri Lanka iar prognoza pentru 2020 era 4,5 milioane de vizitatori. În fine, atentatele au lovit rău industria de turism și e mare păcat că s-a întâmplat asta. Dincolo de plajele superbe, cu diving și școli de surfing, natura virgină și oamenii calzi, Sri Lanka are și o bucătărie locală senzațională. Am fost în această insulă în urmă cu câțiva ani și nu-mi pot lua gândul de la restaurantele pescărești de pe plaja din Kalutara, cu homar proaspăt și creveți cât farfuria sau de la drăcescul „devilled chicken”, o specialitate locală cu orez prăjit și carne de pui, foarte iute, dar deosebit de gustoasă. De altfel, în Sri Lanka am mâncat toate felurile de mâncare „devilled”, cu pui, pește, calamar și toate mi-au plăcut.

Bucătăria singaleză a împrumutat multe de la cea indiană, evident, așa că în restaurantele din insulă găsești toate soiurile de curry sau „biryani” (o mâncare înrudită cu pilaful: orez, carne, legume, mirodenii). Iar dacă mergi pe stradă, poți să cumperi cu încredere de la tonetele localnicilor chifteluțele delicioase făcute din linte, condimentate, și care se cheamă „Dal Vada”.

Locul 4. Cape Town, Africa de Sud

Cape Town este, înainte de toate, unul dintre cele mai frumoase orașe din lume. Europenii l-au numit Mother City, pentru că aici au pus pentru prima dată piciorul în Africa. Cape Town este un oraș modern, înconjurat de plaje, unde vechile ghetto-uri din perioada apertheid-ului sunt demolate și transformate în cartiere decente. Și mai sunt și Table Mountain, muntele care păzește orașul de furtunile de pe Atlantic, Capul Bunei Speranțe, insula Robben, colonia de pinguini din Simon s Town și să nu uităm celebrele vinuri sud-africane.

Cape Town este și o destinație delicioasă în primul rând pentru că aici se întâlnesc toate bucătăriile lumii: asiatică-indiană, europeană, africană. Dacă mergi în cartierul Waterfront vei descoperi un mall întreg cu mâncare din toată lumea, la prețuri decente (mai mici decât în București, de exemplu).

Dar dacă vrei să experimentezi ceva sută la sută local atunci trebuie să știi că în centrul bucătăriei sud-africane se află carnea de vită și cea de miel. Plus cea de springbok, antilopa-simbol a Africii de Sud. Localnicii mănâncă și multă carne uscată numită biltong (în limba afrikaans), uneori tăiată în felii foarte subțiri. E foarte bună la gust și se găsește în toate market-urile în pungi vidate.

Biltongul merge foarte bine cu vinurile roșii de la podgoriile din jurul Cape Town-ului. Deci într-o zi ai putea merge la Groot Constantia, cea mai veche fermă viticolă din Africa de Sud, unde se fac vinuri din secolul 17, și să faci o degustare. Eu am descoperit aici pinotage-ul, specific sud-african, plus încă câteva vinuri roșii mai mult decât interesante. Mândria fermei era ceva ce se chema Gouverneurs Reserve, un vin roșu, multipremiat. 

Locul 3. Italia: Coasta Amalfitană, Napoli

Pizza napoletană și-a făcut loc aproape în toate topurile internaționale referitoare la mâncare (CNN Travel a pus-o pe locul 2). Dar pentru a mânca pizza de la inventatorii pizzei trebuie să mergi la ei acasă pentru că altfel nu faci decât să te păcălești singur.

Pizza napoletană se bazează pe simplitate, se gătește doar în cuptoare de lemn, iar bucătarul folosește sare de mare, făină de grâu de calitate superioară, trei tipuri de roșii proaspete, ulei de măsline, busuioc, brânză. Cam asta e rețeta originală după care se face pizza în Amalfi, Positano și celelalte orașe superbe din apropiere de Napoli, pe ceea ce se cheamă Coasta Amalfitană, între Sorrento și Salerno.

Dacă tot ești aici încearcă și celelalte bunătăți pe care le poți găsi în sudul Italiei, cum ar fi cannelloni cu ricotta și spanac, mozzarella di buffala (de la fermele locale). Italienii, în general, știu să mănânce bine, dar cei din sud sunt niște adevărați maeștri.

Locul 2. Liban, Beirut

În urmă cu vreo doi ani, l-am întrebat pe un palestinian din Betleem care crede că este cea mai bună bucătărie din lumea arabă: libaneză, iordaniană, siriană, palestiniană? Mi-a spus, fără să clipească: bucătăria libaneză nu are concurență în Orientul Mijlociu. Iar când am fost la începutul acestui an în Liban am constatat cu propriile mele papile gustative că nu era nicio exagerare.

Prețurile nu sunt prea prietenoase, dar nici exagerate, adică poți să mănânci bine cu 20-30 de dolari într-un restaurant bun din Beirut, Byblos sau Batroun (ultimele sunt două orașe antice de pe malul Mediteranei, transformate în resorturi turistice de succes).

În cartierul hipsteresc Mar Mikhael din Beirut am dat peste restaurantul Tawlet unde plătești un preț fix, 33 de dolari, și mănânci cât poți. Și ce am mâncat tot ce are mai bun bucătăria libaneză: shish barak, cu fattoush, plus alte minunății pe care nu știu să le pronunț. În cartierul musulman Hamra am fost la restaurantul Barbar, unde se zice că e cel mai bun kebab din Beirut. Și nu aș putea uita arak-ul, rachiul arăbesc pe care nu poți să-l bei sec, ci doar îndoit cu apă (sau gheață).

Locul 1. Thailanda

Nu e mâncare mai bună decât cea thailandeză și aș putea să mă contrazic cu oricine pe acest subiect. Autoritățile din Thailanda au făcut recent o mare nedreptate și au interzis street-food-ul pe marile bulevarde, pe ideea că tonetele cu mâncare ocupau spațiul public care aparține oamenilor și mașinilor. Dar chiar și așa, dacă mergi în Bangkok sau în Chiang Mai tot mai găsești pe stradă de unde să-ți cumperi un pad thai (mâncare cu tăieței prăjiți) sau una din celebrele supe tom yam (mie cel mai mult îmi place varianta cu creveți, tom yam kung).

Din nordul Thailandei provine salata de papaya, som tam, care se face din bucăți de papaya tăiate în felii subțiri, la care se adaugă roșii, fasole verde, chilli, lime și sos de pește.

În fine, sunt multe minunății în bucătăria thailandeză, îți trebuie săptămâni întregi să le încerci măcar pe cele mai importante. Pentru mine, Thailanda va fi întotdeauna în fruntea topului gastronomic al planetei pentru că bucătăria locală se bazează pe câteva chestii care mi se par esențiale: prospețimea ingredientelor, combinația de dulce și acrișor și diversificarea foarte mare a produselor.

De foarte mare succes se bucură și școlile de cooking din Thailanda, oamenii din toată lumea vin și învață cum se gătește în stil thailandez.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.