Cautarea poate dura pana la cateva minute.

Te rugam sa nu inchizi pagina :)

Vacanta altfel, sporturi extreme neobisnuite

Atractii turistice

Pentru cei în căutare de adrenalină chiar și în vacanțe (sau poate mai ales), iată o listă cu câteva sporturi cu adevărat ieșite din comun, propuneri care depășesc cu siguranță nu doar clasicul tenis sau golf, ci chiar și ceva mai aventuroasele scubadiving sau climbing, de exemplu):

Train surfing
Sportul presupune, exact cum o indică și numele, călătoria pe acoperișul unui tren aflat în mișcare. Periculos și ilegal este practicat în special în Africa de Sud unde a devenit o problemă pentru autorități. Originea sa își are locul însă în Germania, motiv pentru care inițial a fost numit ”S-Bahn Surfing”.

Extreme cello playing
Inițiat în scopul strângerii de fonduri pentru acțiuni caritabile, în Marea Britanie, iată că a devenit un sport în care provocarea este alegerea unor condiții cât mai ieșite din comun penru a cânta. Evident, faptul că violoncelul este un instrument voluminos ridică și mai multe probleme, însă adaugă și un plus de impact vizual. Până acum cele mai interesante situații extreme găsite au fost turul acoperișurilor a 42 de catedrale britanice, un maraton (42,195 km) și Four Peaks Chalenge care a însemnat interpretări muzicale de pe cele mai înalte piscuri din Anglia, Scoția, Irlanda și Țara Galilor.

Cu placa pe vulcan
Pe scurt, să te dai cu placa pe versantul unui vulcan activ (Cerro Negro din Nicaragua) atingând viteze de până la 80 km/h folosind plăci special construite. Este un sport care a atras peste 10000 de participanți (2005) de la crearea lui până în prezent.

Hockey sub apă
Inventat tot în Marea Britanie, în timpul iernii din 1950 – se practica în special în timpul iernii (ca o variantă bună de a face exerciții în apă, afară fiind prea frig pentru a înota). Se folosește echipamentul clasic pentru snorkeling combinat cu cel de protecție pentru hockey și se joacă pe fundul piscinei, cu un puc ce cântărește 1 kg. A devenit extrem de popular, în prezent existând chiar echipe naționale și un campionat mondial.

Mingea ”Zorbing”
Un sport extrem ce a cucerit întreaga lume: ”rostogolirea” pe un deal într-o bilă imensă de plastic. Este o minge formată din două straturi, unul în interiorul celuilalt și în care se pompează aer. Persoana care o folosește întră în ”bila interioară”, neexistând asfel riscul lovirii de sol. O altă variantă a acestui sport extrem este rostogolirea pe apă.

Rostogolirea brânzei
Implicând tot rostogolire și provenind tot din Marea Britanie, iată un sport cu o componentă culinară. Zeci de oameni aleargă, se împiedică și se îmbrâncesc pe deal în jos pentru a prinde o roată imensă de brânză, la campionatul anual din Coopers Hill. Interesant este că deși teoretic cel care prinde brânza ar trebui să fie câștigătorul, acest lucru nu se poate întâmpla, roata respectivă (cu un avans de o secundă) atingând o viteză de aproximativ 30 de metri pe secundă, devenind astfel practic imposibil de prins.

Căratul soției
Numele oficial este Eukonkanto și exact asta presupune: soțul aleargă spre linia de sosire cu soția aruncată pe un umăr. Cursa are 250 m și include obstacole, cum ar fi o groapă cu apă de traversat, iar doamna transportată astfel nu este obligatoriu să fie soția proprie… Sportul a apărut în Finlanda, în urma unei glume, acum câțiva ani iar în 2005 starul NBA Dennis Rodman a participat și el.

Sepak Takraw
Acesta este un sport cu campionat mondial și federație internațională de profil, lansat inițial de sultanul din Malacca. Seamănă foarte mult cu voleiul, excepția fiind faptul că nu este permisă folosirea mâinilor. Deloc. Mingea se poate lovi însă cu capul, picioarele… aproape orice altă parte a corpului, acest lucru transformând sportul într-unul extrem.