Cautarea poate dura pana la cateva minute.

Te rugam sa nu inchizi pagina :)

Bisericile pictate din Moldova

Destinatii

UNESCO protejează șapte destinații din România, alese datorită caracterului lor unic. Lista este variată și cuprinde diverse zone ale țării, așa cum ați putut vedea în prezentările noastre anterioare, căci am povestit deja despre: siturile săteşti cu biserici fortificate din Transilvania, Delta Dunării, centrul vechi al oraşului Sighișoara, mănăstirea Horezu și bisericile de lemn din Maramureș. Următorul obiectiv ne poartă în frumoasa Moldova, către un albastru unic și picturi remarcabile:

Bisericile pictate din Moldova (incluse pe listă în 1993 şi 2010)
Albastrul de Voroneţ – cine nu îl ştie?… Este parte din ceea ce dă unicitatea acestor capodopere ale artei bizantine de secol XV-XVI, și anume frescele ce îmbracă zidurile exterioare, compuse cu excepţională măestrie și spectaculoase prin armonia culorilor. Ele istorisesc meşteşugit poveşti pe diferite teme biblice şi competează perfect arhitectura bisericilor, integrându-se armonios în peisajului rural.

Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din satul Arbore
A fost fondată în 1503 de Luca Arbore, unul dintre cei mai importanți boieri ai perioadei respective, mare hatman și portar al Sucevei. Biserica are hramul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, iar datorită unor diferențe politice, la puțin timp după ridicarea acestui monument ctitorul a fost decapitat, la porunca domnitorului Ștefăniță.

Construcția are un plan extrem de simplu (cu doar trei camere, pronaos, naos, altar) și impresionează prin stilizarea arhitecturală, proporțiile perfect echilibrate și fațadele predominant netede, fără nișe sau firide. Pictura murală a fost inițial atribuită integral zugravului Dragoș Coman si datată în 1541, lucrările de restaurare recente scoțând însă la iveală posibilitatea ca o parte să fi fost realizată încă din 1523. Se remarcă pigmentul albastru, extrem de bine păstrat și scena Asediul Constantinopolului (având ca scop invocarea protecției Fecioarei Maria împotriva invaziei turcilor) –  subiect ce  apare pentru ultima dată reprezentat în exteriorul vreunei biserici. Tot în acest lăcaș de cult se află și cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Bucovina, chivotul de mormânt al lui Luca Arbore.

Biserica Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Gheorghe a fostei Mănăstiri Humor
Biserica este construită în  1530 de Marele Cancelar Toader (cunoscut și sub numele de Toader Buibog),  în apropierea ruinelor unei mai vechi ctitorii de pe vremea lui Alexandru cel Bun. Ea a deținut atât rolul de instituție monahală, cât și pe cel de biserică parohială, redevenind mănăstire în 1992.

Exonartexul său cu deschidere este primul de acest gen din Bucovina, fiind preluat mai târziu doar la biserica Moldovița. Absența turnului și linia joasă a acoperișului dau impresia că este un lăcaș de mici dimensiuni, în realitate el fiind de proporții similare celorlalte biserici pictate din nordul Moldovei. Frescele sunt foarte bine păstrate, prezentând principalele teme religioase din timpul domniei lui Petru Rareș, cele de pe fațada de sud fiind considerate de mare valoare artistică.

Biserica Buna Vestire  a Mănăstirii Moldoviţa
La fel ca alte lăcașuri de cult din zonă, a fost construită în 1530 în aproprierea ruinelor unei ctitorii mai vechi ce data din timpurile domniei lui Alexandru cel Bun. Monumentul are cele mai bine conservate picturi exterioare dintre toate bisericile bucovinene, fațadele sudică și estică păstrând încă strălucitoarele culori originale (o indicație a luminozității fațadelor realizate în tmpul domniei lui Petru Rareș),  iar trăsătura ei distinctivă este exonartexul cu cele trei bolți, inspirat de cel de la biserica Humor. În ceea ce privește pictura, diferențele de stil prezente în diversele scene sunt o indicație clară că a fost realizată de mai mulți meșteri, iar culoarea dominantă este galbenul. Scena Răstignirii din naos este considerată cea mai valoroasă lucrare pe acestă temă din bisericile pictate din zona Bucovinei.

Fosta visterie, devenită în prezent muzeu, adăpostește manuscrise și broderii din secolul XV, precum și piese originale de mobilier sculptat (jlțul domnesc din timpul lui Petru Rareș, datând din secolul XVI).

Biserica Sfânta Cruce din Pătrăuţi
Construită în 1487, biserica este cea care marchează debutul ctitoriilor lui Ștefan cel Mare din această zonă și a fost ridicată după bătălia de la Scheia, pentru a oferi îngrijire soldaților răniți. Renumele ei pornește de la scena ilustrată în pronaos, cu un subiect mai rar întâlnit: cavalcada Sfintei Cruci, dar este de remarcat și faptul că aici se află și cea mai veche pictură păstrată din Moldova. De altfel, datorită faptului că a fost abandonată pentru o perioadă în istorie, unele fresce sunt datate încă din anul construcției lăcașului de cult, iar altele au fost pictate zece ani mai târziu. Extrem de expresive și de o valoare artistică deosebită, lucrările au fost atribuite unui artist despre care se consideră fie că a fost instruit în stilul bizantin de a picta, fie că a sosit chiar din Imperiul Bizantin.

Arhitectural biserica are un plan simplu, de mici dimensiuni, elegant proporționat și combinând cu măestrie elemente ale artei sacre bizantine, gotice şi renascentiste.

Biserica Sfântul Nicolae a Mănăstirii Probota
Biserica este și ea construită în 1530, pe ruinele unei mai vechi construcții ale cărei rămășițe au fost scoase la iveală de săpăturile arheologice, fiind ctitoria și necropola dominitorului Petru Rareș.  Picturile din interior sunt cele care o fac celebră, fiind unele dintre cele mai deosebite de acest gen din Moldova, deoarece restaurarea recentă a scos la iveală pictura originală, realizată începând cu 1532 și acoperită ulterior în 1844 (e de ajuns să amintim faptul că bolta pictată a bisericii a fost asemuită cu bolta Capelei Sixtine din Vatican).

Biserica Sfântul Gheorghe din Suceava
Construită pe parcursul mai multor ani și sub două domnii diferite (începută în 1514 de Bogdan al III-lea cel Chior și terminată în 1522 de Ștefăniță Vodă), biserica a fost destinată de la bun început ca sediu al Mitropoliei Moldovei și adăpostește încă din 1589 moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la vechea mitropolie. Din acest motiv este cunoscută și sub numele de Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou. Pictura datează din vremea domniei lui Petru Rareș iar iconostasul este un frumos exemplu de stil baroc moldovenesc.

Biserica Sfântul Gheorghe a fostei Mănăstiri Voroneţ
Este probabil cea mai cunoscută biserică din România, celebră atât datorită frescelor remarcabile, a incredibilului albastru de Voroneț dar și a legendei țesute în jurul originilor ei. Povestea spune că Ștefan cel Mare, într-un moment de criză în lupta contra turcilor, a venit aici pentru a cere sfatul părintelui Daniil Sihastru. Ulterior a izbândit în bătălie, revenind la Voroneț pentru a ctitori acest lăcaș de cult, onorând astfel promisiunea făcută sihastrului. De altfel aici se află și mormântul acestuia, părintele renunțănd la chilia sa și petrecându-și ultima partea vieții ca egumen al mănăstirii.

Construcția este înălțată la 1488 pe așezământul unei vechi biserici de lemn despre care nu se știe de când datează, iar ridicarea ei a durat doar patru luni. Mică, proiectată în stil bizantin dar cu puternice influențe gotice, biserica este una dintre puținele care își păstrează forma inițială în mare parte nealterată. Celebre sunt scena Judecății de Apoi înfățișată pe întreaga fațadă vestică, neîntreruptă de deschideri pentru uși sau ferestre… și pregnanta culoare albastră ce domină frescele, realizată cu un pigment necunoscut azi, extrem de rezistent în timp.

Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa
Monumentul este ctitorie comună a trei frați Movilă, familie de mari boieri și ulterior ridicării bisericii, chiar domnitori). La momentul ctitoriei dorința lor a fost să își evidențieze apartenența la sângele domnesc al lui Ștefan cel Mare, ei fiind descendenți ai lui Petru Rareș pe linie maternă, iar gestul lor de a fonda un lăcaș de cult fiind similar celui al marilor domnitori cu care doreau să se identifice.

Ridicată în 1583 și pictată în jurul anului 1595, aproape jumătate de veac mai târziu față de celelalte construcții religioase similare din Moldova, biserica este considerată ca fiind ultima manifestare a tradiției pictării fațadelor bisericii, manifestarea caracteristică domniilor lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș.

Deși  a fost construit după modelul clasic al bisericilor moldovenești, monumentul are noi influențe arhitecturale, conforme perioadei în care a fost ridicat: turnul este plasat pentru prima dată pe trei piedestaluri, firidele absidei nu mai ajung până la streșini, exonartexul are în laterale câte un portal mic etc.

De remarcat la această biserică este pictura murală extrem de valoroasă, o amplă narațiune  biblică din Vechiul și Noul Testament, ca și faptul că este singurul lăcaș de cult în care se găsește o reprezentare a scării Sfântului Ioan Scărarul.